.



Remember the time...

Prima ediție a avut loc în localitatea Liebling, găzduită de școala din localitate, unde au participat elevi și copii asistați maternal de la Școala Gimnazială Pișchia, elevi cu cerințe educaționale de la C.Ș.E.I. / Școala Specială ”Paul Popescu Neveanu” din Timișoara și elevi de etnie rromă și nu numai de la Școala cu cls. I-VIII Liebling. Probele competiției spotive nu au putut avea loc așa cum au fost ele proiectate ca urmare a vremii defavorabile, însă copiii au participat la jocuri organizate ad-hoc de cadrele didactice organizatoare. 

Inițial, activitatea extrașcolară ”Maratonul toleranței” nu a fost un proiect în sine, ci a fost organizată în cadrul parteneriatului interșcolar Fiecare este special, la care a luat parte și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Constantin Pufan” din Drobeta Turnu Severin, Școala Generală Nr 4 ”Petre Sergescu” din Tr. Severin, Școala Generală Dârvari- Mehedinți, alături de C.Ș.E.I. (școala specială) ”Paul Popescu Neveanu” din Timișoara, Școala Gimnazială Pișchia- Timiș, Școala cu cls. I-VIII Liebling. Următoarele ediții s-au desfășurat la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Paul Popescu Neveanu” din Timișoara și Școala cu cls. I-VIII Mașloc- Timiș. Concomitent, C.Ș.E.I. ”C. Pufan” Drobeta Tr. Severin, alături de școli partenere a organizat ediții ale manifestării sportive pe plan județean.

Începând cu anul 2013, toate edițiile ”Maratonul toleranței” s-au derulat numai la Școala Gimnazială Dumbrăvița- Timiș, probele de concurs fiind găzduite de Stadionul ”Stefan Duby”.

Practic, ”Maratonul toleranței” devine un proiect de sine stătător, de tradiție al Școlii Gimnaziale din Dumbrăvița.

Finanțarea necesară derulării proiectului, de-a lungul timpului, a fost acordată fie de Consiliul Județean Timiș prin Centrul de cultură și artă al județului Timiș- Agenda manifestărilor cultural-artistice și sprtive a județului Timiș, de Primăria și Consiliul Local Dumbrăvița prin Agenda manifestărilor culturale și sportive, de Asociația profesorilor ”Paul Popescu Neveanu” din Timișoara, Asociația elevilor de la Școala Gim. Com. Dumbrăvița sau, în unele situații, chiar din resursele proprii ale profesorilor organizatori.

© Copyright maratonul tolerantei